în doi peri

         Sintagma în doi peri poate fi citită, în funcție de context, ca o referire la doi pomi:

am văzut flori numai în doi peri din grădina lui

ca referire la două fire de păr:

se ținea doar în doi peri

sau la figurat:

i-a spus vorbe în doi peri –

cu înțeles neprecizat, nedefinit bine, nehotărât, așa și-așa

un om înalt, în doi peri –

cărunt, între două vîrste (cu părul în două culori)

mergea clătinîndu-se, în doi peri –

amețit de băutură, cherchelit (între doi peri, din păr în păr).

         În doi peri, la figurat, este o formulare expresivă și glumeață a unei exprimări care, din diverse motive, refuză să spună lucrurilor pe nume. Și caracterizarea unui om între două vîrste după părul bicolor este una expresivă. Caracterizarea mersului unei persoane afumate ca mergînd în doi peri (din păr în păr) este asemănătoare cu a spune că merge pe trei cărări.

         Vorbirea în doi peri cred că face un apropo la faptul că vorbele nu au coerență, au o legătură foarte slabă între ele, se țin doar în doi peri. Totuși, această vorbire este una cu intenție. Ea vrea să ascundă, să înșele sau pur și simplu să omită. Nu este vorbire în dodii – aiurare, delir. Oricum, derivarea sensului este puțin obscură și sintagma, pentru devierea neclară a înțelesului, pare o locuțiune adverbială.

*

        

Dan Norea găsește acea situație despre care poate vorbi simultan, cu aceleași vorbe, și la propriu, și la figurat: culesul fructelor și flecăreala de rigoare. Nepoții și bunica culeg în doi pomi diferiți, dar destul de aproape ca să se poată auzi. Și cum e firesc, ca să treacă timpul mai ușor, schimbă-ntre ei vorbe de duh, vorbe de clacă, cuvinte fără greutate, flecăresc. Vorbesc în doi peri. Este cea mai performantă manieră de folosi o astfel de expresie.

toamna-n livadă -

nepoții cu bunica

vorbesc în doi peri

         Pentru Cristina Oprea, sintagma în doi peri se rezumă la sensul figurat legat de vorbe. Ziua Femeii pare să canonizeze faptul că la orice aniversare femeile se codesc să-și mărturisească vîrsta, ocolind întrebarea prin vorbe imprecise.

Ziua Femeii -

la-ntrebări despre vârstă

vorbe în doi peri

         Performanța lui Nelu Gârda este aceea de a înscena un dialog în care replica celui așezat pe scaun, la frizerie, să pară și o glumă, și un răspuns. De data asta însă, răspunsul poate fi interpretat și ca o indecizie sau ca un moment de uitare de sine.

la frizerie -

întrebat de tunsoare,

răspunde-n doi peri

         Vasile Conioși-Mesteșanu reușește să cumuleze apoteotic caracteristicile expresive ale oratoriei electorale. Vorbirii imprecise, în doi peri, i se adaugă vorbirea gratuită, fără rost, de florile mărului. Ultimul vers precizînd că vorbirea în dodii este de fapt pură înșelătorie a șarlatanilor care umblă după voturi. Frumusețea expresiei constă însă și în alternarea perilor cu mărul în aceeași sintagmă, și în faptul că gratuitatea poate fi percepută și ca vorbire despre florile mărului, ca și cum s-ar face conversație despre vreme cînd oamenii așteaptă să le vorbești despre problemele lor arzătoare.

vorbind în doi peri

de florile mărului -

iar campanie

Gardul de spini

Poemul de mai jos, al Doinei Bogdan Wurm, poate fi un exemplu de abilitate tehnică a folosirii jocului de cuvinte.

numai în doi peri -
peste gardul de spini trec
omizi şi vorbe

Poemul a fost compus la unul din concursurile HAIKU CLUB care cerea folosirea sintagmei în doi peri pentru jocul de cuvinte pe care îl permitea. O folosire performantă impunea un text în care sintagma să poată fi citită și interpretată în ambele sensuri. Și la propriu, în cazul de față fiind vorba de doi peri (pomi) care-și unesc crengile peste gardul de spini, înlesnind trecerea omizilor dintr-unul în altul. Și la figurat, caz în care vorbele se schimbă (trec același gard de spini) între oamenii, aflați de-o parte și de alta a gardului.

         Dacă prima parte a poemului conținea virtual ambele sensuri (într-o singură sintagmă), ea a fost totuși ajustată prin adaosul restrictiv al lui numai. Cele două sensuri se actualizau diferit (și totuși simultan) în funcție de agenții trecerii. Omizile treceau din pom în pom, vorbele treceau de la om la om. Numai se integra și el acestui rol dublu. Omizile treceau numai între cei doi pomi aflați în contact. Vorbele treceau numai ca vorbe de duh, vorbe de clacă, cuvinte fără greutate, flecăreală. Pentru că, se înțelege, persoanele aflate în curțile lor sau în livezile vecine socializau în doi peri. Pentru omizi era necesară apropierea intimă dintre pomi. Pentru oameni se respecta modalitatea protocolară de a vorbi lejer, oarecum neserios, pentru a întreține un contact pe care nu ții (sau ar fi hazardat) să-l amplifici.

         Trebuie să recunoaștem că dincolo de abilitatea verbală, autoarea a dat dovadă și de una regizorală a închipuirii unei scene care să adune laolaltă și să însuflețească personaje apte să facă împreună două lucruri deodată. O treabă dificilă și delicată. Poate de aceea și gardul nu este unul oarecare ci unul de spini. Trecerea implică un oarecare risc. E fără plasă de siguranță.

               

tras pe sfoară

Tema a fost folosirea sintagmei tras pe sfoară în poem. La poemele cele mai bune se poate observa că autorii nu s-au limitat la folosirea și explicitare sensului sintagmei propuse, ci au adăugat și sugestii ale altor sintagme, au lăsat doar aluziile să contureze scena sau înscenarea avută în vedere, au profitat de interferențele dintre înțelesurile vehiculate în text.

amprente roase

de-atâta tras pe sfoară -

muncă la negru

Mihai Mateiciuc

         Trasul pe sfoară nu mai este în cazul de față o simplă și nevinovată păcăleală ci o infracțiune în formă continuată – de-atîta tras pe sfoară - a celor care se sustrag de la plata taxelor – muncă la negru. Amprentele roase confirmă pe de-o parte insistența într-o activitate care deteriorează pînă și mîinile celor care o comit, iar pe de alta conștiința vinovăției și intenția de a șterge urmele după care ar putea fi descoperiți, amprentele roase fiind, evident, șterse. Amprentele fac aluzie la mîna care trage sforile și totodată la culpabilitatea actului.

 în campanie –

de toate culorile

traşi pe sfoară

Daniela Lăcrămioara Capotă

         Și-n acest poem avem de a face cu o a doua sintagmă cu înțeles figurat. În campanie, avînd în vedere alăturarea de trași pe sfoară, devine campanie electorală în care se spun, desigur, doar minciuni. De toate culorile vrea să spună în primul rînd, la propriu, că există o varietate de oferte epuizînd gama culorilor (politice), dar în al doilea rînd, la figurat, că discursurile sînt spălăcite, amestecînd compromițător și făcînd de fapt indinstincte culorile.

inimă de lemn -

tras pe sfoară până şi

păpuşarul

Ana Urma

        

Păpușa (subînțeleasă) abuzează aici de aluzii. Prima o leagă de păpușarul care ar trage-o pe sfoară, ar manipula-o. A doua de constituția sa lemnoasă, de unde și sugestia că, neîndoilenic, și inima ei ar fi de lemn. De-acum putem trece la alt nivel unde păpușa este un nume de alint pentru o delicată ființă feminină. Păpușarul ar fi un ins cu vocație de fante care le joacă pe degete pe păpușele. Dar, dacă cumva i se aprind călcîiele, e sigur că va găsi la păpușă doar o inimă de lemn.

val periculos -

nu mă las tras pe sfoară

de șnurul fetei

Dan Norea

         Se vede că autorul are intenții serioase cu fetele. Altfel nu ne-ar mărturisi că, în costumașul redus la un simplu șiret, vede doar șiretenia fetei. Cu șnurul trag fetele băieții cuminți pe sfoară. Șnurul îl poate atrage și pe el spre larg și un val periculos îl poate trage în adînc. Și aici, contextul marin, e reconstruit de cititor doar din două amănunte: val și șnur.

cu ochii-n soare -

tras pe sfoară de nurii

fetei morgana

Cezar-Florin Ciobîcă

         Cu ochii-n soare este o expresie omoloagă cu trasul pe sfoară, dar are avantaul că face aluzie și la iluzia celui care, ars de soarele pustiului, vede ceva inexistent. Fata morgană, prin referința la nuri, glisează și ea spre o posibilă amăgire a sexului fermecător, cînd ești lăsat cu ochii-n soare. Iar farmecul ține mai mult de farmece. În plus, și nur/nuri provine din turcă, avînd sensul de lumină, strălucire, de unde și atracția, farmecul, seducția.

Până şi uscat –

pescar trăgând pe sfoară

ultimul peşte

Eduard Țară

         Pescarul înșelător și peștele fraierit. Se vede că fabula continuă și cînd peștele e pus la vînt. Merită remarcat felul succint în care e sugerat contextul pentru a înțelege acțiunea – pînă și uscat.

trăgând în piept din

tutunul tras pe sfoară -

o reciprocă

Doina Bogdan Wurm

         Din jocuri de cuvinte este construit și sensul contextual, și tîlcul poemului. Aluziile la prelucrarea tutunului și la fumat sînt evidente: frunzele de tutun trase pe sfoară (puse la uscat) își iau revanșa tocmai cînd ai impresia că tu le tragi pe ele în piept. Poate că ar fi trebuit evitat cuvîntul reciprocă.

         Următoarele poeme mi s-au părut obscure, intenția autorului fiind imposibil de înțeles. Autorul ori n-a știut să se facă înțeles, ori n-a avut o intenție clară.

tras pe sfoară – / bunicul întreabă / de ceasornicar

tiroliana - / de întâi aprilie / i-a tras pe sfoară

vodka-i pe masă – / atoateştiutorul / e tras pe sfoară

doliu printre păpuşari - / trasul pe sfoară / neîmpărtăşit

         Poemele de mai jos, deși clare ca înțeles, sînt liniare, banale, fără adîncime sugestivă. Explică, repetă, sînt prea transparente.

tras pe sfoară – / în cursa cu slănină / prins un şoricel

rătăciţi în munţi – / alpiniştii concurenţi / s-au tras pe sfoară

trasul pe sfoară / e la ordinea zilei – şedinţă pe hol
manipulare - / sforarul tras pe sfoară / de-un alt păpușar

La balul mascat / chiar de prietenul lui / tras pe sfoara

cer de vacanţă / printre nori un chip rânjit / zmeu tras pe sfoară

bătrân tras pe sfoară - / doar vântul mai aduce / iz de plăcinte

iar tras pe sfoară - / în urma șoarecelui / mustăți zbârlite
copil în lacrimi –  / Jerry tras pe sfoară iar / de motanul Tom

vechiul clopotar / tras pe sfoară de popă – / sms din altar

trase pe sfoară - / albine roind în jurul / sticluţei cu parfum

trasă pe sfoară – / mărgelele din salbă / împrăştiate

lacul înghețat - / tras pe sfoară de vulpe / urs fără coadă

cu ochii-n patru

La concursul HAIKU CLUB, în anul 2014, poemele compuse de participanți vor încerca să folosească o expresie cunoscută și consacrată. În luna ianuarie, cea care a fost  propusă este cu ochii-n patru.

*

Lanul de trifoi –

căutându-şi norocul

cu ochii-n patru

Eduard Țară

cu ochii-n patru

căutând prin iarbă trifoi

cu patru foi

Valer G. Pop

         În ambele poeme de mai sus, cu ochii-n patru este înțeles explicit ca o căutare insistentă și migăloasă. Obiectul căutat este trifoiul cu patru foi – simbol al norocului. Poemul lui Eduard este mai eliptic cu obiectul, nenumit dar sugerat prin lan și prin aluzia lui patru. Cel al lui Valer, în schimb, nu pomenește cuvîntul noroc.

cu ochii-n patru -

pe cărarea îngustă

melci şi băltoace

Cristina Oprea

Zgârie nori -

spălătorul de geamuri

cu ochii-n patru

Letița Iubu

pisica neagră –

merg pe strada pustie

cu ochii-n patru

Petru-Ioan Gârda

negură în zori –

ciuta înaintează

cu ochii-n patru

Maria Tirenescu

cu ochii-n patru -

primele ore la şcoala

pentru şoferi

Cristina Ailoaei

cu ochii-n patru

pe cărarea spre vechiul schit

rutul melcilor

Cezar-Florin Ciobîcă

         În următoarea serie de poeme, cu ochii-n patru vizează atenția celui ce se ferește de eventuale pericole. Cristina Oprea de a călca în bălți dar și de a nu călca melcii iviți după ploaie. Cezar, poate și dintr-o milă creștinească, de a nu călca melcii în rut tocmai cînd se-ndreaptă spre schit. Letiția este sensibilizată de pericolul lucrului la înălțime. Iar Petru de eventualele primejdii prevestite de pisica neagră. Cristina Ailoaei invocă momentele în care poți fi copleșit de dificultățile de a șofa. Maria sugerează atenția sporită a căprioarei în ceață. În toate poemele ochii sînt folosiți la propriu dar cu intensitatea expresiei consacrate. Cea mai bine realizată din această serie mi s-a părut însă alegerea Doinei Bogdan Wurm care a dat primejdiei un nume consacrat printr-un toponim:  cu ochii-n patru / surugiul şi calul - / Cotul Lupului. Poemul Valeriei Tamaș se înscrie și el în această din urmă orientare: cu ochii-n patru - / urletele lupilor / sau doar ecoul? – dar mai puțin sugestiv.

cariul și lingura de lemn

Să pleci de la un poem bun pentru a încerca să extragi din el ceea ce ți se pare mai incitant ca sens și să găsești prin ce procedee tehnice sau stilistice a fost realizat este extrem de ofertant. Trebuie mai întîi să guști acel ceva care îi confirmă poemului originalitatea și să simți care-i resortul stilistic care-i dă plenitudinea și farmecul aparte.

 În cazul poemului propus luna aceasta,

Cu bietul cariu –

din aceeaşi lingură

de lemn cu nesaţ

(Șerban Codrin)

prima sa parte, cu bietul cariu, denunță afilierea autorului la o soartă comună cu aceea a cariului – nevoința de a se hrăni dintr-o lingură de lemn, una și aceeași. Lingura de lemn parcă n-ar fi însă de ajuns pentru a marca privațiunea, ea este și singurul tacîm aflat la dispoziția ambilor meseni. Starea umilă a celor doi este însă recuperată în finalul ultimului vers de pofta de viață care irumpe din cuvintele cu nesaț. Tehnic, există în primul rînd o elipsă, înfruptarea nu este pomenită, ci este sugerată doar prin cuvîntul lingură. Asocierea la aceeași acțiune a celor doi protagoniști este marcată de două prepoziții cu și din. Din este folosit însă valorificîndu-i ambiguitatea, el solidarizează pe cei doi, dar îi și diferențiază – unul mănîncă din căușul lingurii, altul din materia ei. O a doua elipsă este aceea a persoanei (autorul, prin extensie omul), care nu este pomenit nici printr-un substantiv, nici printr-un pronume, fiind doar prezumtivul asociat al cariului, la care se face aluzie prin prepoziția cu. Structura relațională a poemului este acordată de resorturile a două prepoziții, cu și din, și o locuțiune adverbială cu nesaț. Ele sînt cele care dovedesc măiestria tehnică a autorului.

         Să vedem ce li s-a părut participanților demn de imitat.

icoană pe lemn -

Iisus și-un cariu împart

cupa cu venin

Cezar-Florin Ciobîcă păstrează motivul lemnului din care se pot înfrupta și cariul, și omul, dar complică lucrurile printr-un dublet imaginar – icoana. Nu lemnul pur și simplu este ceea ce consumă cei doi ci veninul din cupa pe care le-o oferă înscenarea din icoană. Deși lucrurile sînt interpretate (Isus nu-i Socrate și nu cred că-n icoană există realmente vreo cupă cu venin), mi se pare destul de verosimil și totodată legitim ca într-o icoană a răstignirii să vorbești metaforic de un supliciu comun reprezentat drept cupă cu venin. Dovadă că lucrurile au glisat fără ca neadevărul să supere pe cei care au votat poemul drept cel mai bun.

din scoarţă-n scoarţă

cărţile de căpătâi

eu şi molia

Vasile Conioși-Mesteșanu a păstrat doar ideea asocierii – eu și molia - la un nărav comun și la asimilarea prin îngurgitare a acelorași nutrienți – cărțile. Dacă autorul le parcurge și le asimilează substanța în ființa sa la figurat, ca spiritualitate, molia (dacă așa o fi realmente, adică nu agreează doar textilele ci și foile pline de texte) le macină substanța, nutrindu-se cu materialitatea lor. Nesațul este înlocuit aici cu o anume insistență și hărnicie pasională, de proveniență livrescă în expresia ei – din scoarță în scoarță -, formulă care tinde să epuizeze fără rest consumabilele.

Cu nişte păpuşi -

din acelaşi tras de sfori

îmi mănânc pâinea

Mihai Mateiciuc alege, pentru a-l devoala, doar destinul comun al păpușilor și al oamenilor – marionete manipulate de sfori trase de alții. Sforile reale ale păpușilor sînt în cazul oamenilor nevoile, chingi imaginare la fel de eficace pentru manevrare.

cu bietul paing -

în aceeași celulă

prinși între gratii

Maria Doina Leonte folosește eliptic, menționînd doar gratiile celulei, o metaforă a prizonieratului. Captivitatea celui întemnițat este însă diferită de a paingului. Gratiile sînt asumate de păianjen ca un cadru firesc pentru a-și țese pînza în deplină libertate. Sigur că un condamnat, sensibilizat de soarta ciudată a păianjenului, pe care îl crede tovarăș de suferință cu el, îl poate căina. Un altul însă, îi poate lua pilda de a fi el însuși în condiții precare. Așa cum spune Andrei Pleșu  în Minima moralia: “În Henric al V-lea, Shakespeare îl face pe regele Angliei să spună înaintea unei aprige lupte soldaţilor săi: ...iată ce înseamnă pentru mine un rege: un om care nu doreşte să fie altundeva decît acolo unde este. Aceasta este, într-adevăr, condiţia regală a spiritului: să aleagă liber situaţia pentru care a fost ales, să facă din destinul propriu materia primă, singura posibilă şi singura reală a tuturor eforturilor sale.”

spre întuneric –

muşc cu nesaţ lumina

viermelui din măr

Doina Bogdan Wurm încearcă să păstreze o anume solidaritate între om și vierme, ambii consumatori ai vieții metaforizată (cred, prea accentuat) drept lumină. Viermele mușcă mărul, omul mărul cu carne cu tot. Nesațul pare vinovat din moment ce ambii se-ndreaptă prin fapta lor nesățioasă spre întuneric. Poate că interpretarea mea e prea apăsată, dar nu găsesc alta mai lunecoasă.

la micul dejun -

eu și-o ciocănitoare

în același nuc

         Dan Norea se închipuie copil și asociat al ciocănitorii. Același loc însă, nucul, nu reușește să trezească și alte sugestii pentru a lansa isprava micuțului într-o aventură alegorică.

golit de cariu -

ultimul ram arzând în

vatra de pâine

Daniela Lăcrămioara Capotă a păstrat un pic din recuzita poemului inițial – cariul și carierea lemnului. A pierdut însă partenerul cariului și posibila lor asociere și contrapunere.

cu bietul cosaş

mâncând pe fugă din blid –

vine furtuna

Valer G. Pop a înscenat doar o masă frugală, grăbită de iminența furtunii. Cine este partenerul cosașului este greu de ghicit, dar nu este nicicum vreo ființă aparținînd altei specii. Iar adjectivul biet nu mai are rezonanța acelei umilități profunde a trudei cariului.

cu bietul căţel –

din aceeaşi strachină

de lemn cu nesaţ

Virginia Popescu substituie cariului cățelul și lingurii strachina. Aceeași scădere de nivel alegoric. În plus, faptul că partenerul cățelului nu este pomenit nu poate fi o aluzie la om, poate că e vreo pisică.

crama din vie -

din acelaşi ulcior de

pământ cu sete

Ildiko Juverdeanu transferă localizarea la cramă și preferă lingurii ulciorul. Nesațul devine și el sete. Asemănările au devenit superficiale și sensul s-a pierdut.

"un fluture pe lampă"

mama își dă

ultima suflare

Letiția Iubu pierde orice asemănare cu poemul inițial. Asocierea celor două decese, legitimă altfel nu răspunde temei. Aluzia livrescă la titlul unei piese de teatru nu știu dacă lucrează în poem.

sub plopi dezfrunziţi

cu medalii galbene

soldat de gardă

Gabriela Marcian nu cred că a încercat  să plece de la poemul propus și ne propune doar un pastel de sezon.

Cu maidanezul -

trăgând de-același os

rămas de-aseară

Petru Ioan Gârda păstrează doar prepoziția cu pentru a sugera o asociere. Este greu însă să vezi scena aievea, la propriu. Nici omul nu se poate încăiera realmente c-un maidanez disputînd același os, nici dentiția lui nu-i permite să intre-ntr-o competiție legitimă cu rasa canină. Poemul pare doar o caricatură, exagerînd dincolo de discreția aluzivului.

Ajutând un melc –

cu aceeaşi căruţă

înspre răsărit

Lucreția Horvath schimbă sensul relației, ajutînd un melc pune accentul pe încetineala melcului care e suit în căruță. Oare e el ajutat, îi priește drumul acela lung spre răsărit? Și dacă nu, ce ne-ar putea sugera această urcare-n căruță? Se pare că poemul nu oferă destule apropouri  pentru a merge mai departe.

întruna cariul -

împărţim de nevoie

lingura din lemn

Ana Urma se păstrează în linia celor sugerate de poemul de la care s-a plecat. Nesațul este modulat în insistență prin adverbul întruna și asocierea este declarată de verbul împărțim, totul este însă rezumat la nevoința însoțirii. Poemul pare mai curînd un comentariu al poemului inițial.