Nu există reguli pentru scrierea/ortografierea
haiku-ului. Există doar obişnuinţe, obiceiuri care funcţionează ca nişte
convenţii acceptate tacit de comunitatea autorilor.
Este recomandabil să nu se folosească
în scriere semnele de punctuaţie şi nici majusculele decît în cazul numelor
proprii. Singurul semn ortografic necesar este linioara de despărţire (cratima)
dintre cele două părţi juxtapuse ale poemului. Ea statuează cezura, diferenţa
celor două părţi. Alte semne (folosite cu desăvîrşită parcimonie) ţin de
exigenţele fiecărui autor.
Această scriere este deja cvasiuniversală
şi n-ar avea niciun rost să găsim (sau să căutăm cu dinandinsul) o chichiţă
românească prin care să ne abatem de la obişnuinţa celorlalţi. Doar pentru a fi
mai cu moţ.
Împotriva acestei opţiuni nu pot fi
invocaţi japonezii, scrierea lor nu are majuscule şi minuscule şi nici semne de
punctuaţie. Nu poate fi invocată nici poezia occidentală care a renunţat de
multă vreme la semnele de punctuaţie şi la majuscule la început de vers.
Dispunerea în trei versuri, 5/7/5 sau
scurt/lung/scurt, este cea mai frecventă (şi recomandabilă), dar se poate scrie
şi într-un singur rînd aşa cum scriu japonezii (deşi ei scriu pe verticală şi
nu pe orizontală).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu