prea puțin din

Cred că intenția poemului care trebuia imitat într-un mod cît mai fidel,

dulceaţă de fragi –

prea puţin din mireasma

pădurii în zori

Șerban Codrin

este, tehnic vorbind, aceea de a dezavua produsele artificiale ale omului care țin să se substituie ilegitim celor naturale. Poate chiar de a le face de rușine în raport cu simplitatea spontană a firii. Resortul său polemic este concentrat în aprecierea, oarecum discretă: prea puțin din, sugerînd de fapt pierderea esențialului fragil și fraged al unor ființe atît de efemere precum fragii. Expansiunea într-un spațiu alegoric este însă asigurată de glisarea amplificatoare a măruntelor făpturi către pădure și zori. Fragii devin astfel simboluri ale unui habitat mai larg și al unui răstimp de debut cu multiple valențe.

         Pornind de la această ipoteză, poemul care mi s-a părut cel mai fidel și ca intenție, și ca realizare este:

lapte în carton -

nimic din izul doniţei

zvântate pe gard

Doina Bogdan Wurm

Nu știu dacă donița de pe gard are un iz atît de seducător, pot crede însă că e bine spălată și rămășițele laptelui nu se acresc pe pereții ei. Este însă foarte bine prezentă atitudinea polemică față de artificalitatea înnoirilor comerciale. La urma urmei, nu cartonul ar fi de vină (el este un ambalaj avantajos, și ușor, și ecologic) ci sărăcirea și toate ingredientele adăugate la prelucrarea laptelui originar, pe care cartonul doar le simbolizează. Alegoric vorbind, donița zvîntată pe gard reprezintă, prin metonimie, duhul gospodăriei arhaice.

Îi urmează un poem care schimbă puțin și sintagma-resort, și adresa ei:

dulceaţă de nuci –

prea puţin pentru-o viaţă

plină de amar

Virginia Popescu

Ideea fragilor și a frăgezimii este abandonată pentru consonanța dintre nuci și amarul vieții. Gîndul te duce la gospodina model și la performanțele ei culinare care, în ciuda hărniciei și a devotamentului, nu compensează viața necăjită pe care a dus-o.

Poemul de mai jos schimbă un pic macazul:

pâine proaspătă -

prea puțin din căldura

lanului de grâu

Pîinii proaspete nu prea ai ce să-i reproșezi. Nu pentru acest minunat final a trudit țăranul? S-a pierdut esența, excelența lanului de grîu? Care să fie ea? Nu știu dacă acel esențial era căldura (înțeleasă chiar și emoțional, ca arșiță)? Dar pîinea proaspătă, scoasă acum din cuptor, nu are căldura ei indiscutabilă? Dacă autoarea a avut intuiția a ceva iremediabil pierdut, trebuia să caute altceva pentru a spune mai convingător ce este propriu lanului de grîu nesecerat. Eu aș fi mers pe unduirea, legănarea, mlădierea spicelor de grîu sub vînt. Sau pe sunetul uscat și totodată plin al spicelor încinse de soare. O arșiță surprinsă prin manifestarea expresă a spicelor coapte.

         Vin la rînd două poeme asemănătoare ca soluție:

miere de salcâm –

prea puțin din farmecul

serilor de mai

Maria Doina Leonte

miere din faguri -

prea puţin din aroma

câmpului cu flori

Lucreția Horvath

Ele căinează faptul că mierea, cu toată dulceața și naturalețea ei, nu păstrează decît într-o măsură insignifiantă farmecul lunii mai, luna cînd înnebunesc salcîmii, sau mireasma cîmpului care mixează aroma a mii și mii de flori. Opusul pierderii iremediabile nu mai este un artefact calp al omului ci chiar mișcarea firească a anotimpurilor. Regretele sînt parcă mai obiective, n-ai cui să mai găsești vină.