gătită de drum

Gătită de drum

gătită de drum -

nu se mai topesc fulgii

pe fața mamei

Doina Bogdan Wurm

        

         Calitatea vădită a  poemului este că nu opune nicio rezistenţă citirii fireşti, înţelegerea fiind simultană cu parcurgerea textului. Dacă alte poeme cer un efort de concentrare şi o reîntoarcere peste text pentru a-i putea percepe structura şi a descifra sensul omisiunilor, acesta se remarcă mai curînd printr-un fel de onestitate a dezvoltării gradate dar ferme a înţelesului.

         Şi asta nu pentru că ar fi un poem simplist indiscret, declarativ, patetic. Din contra, emoţia nu este exhibată în niciun fel, iar sugestia pe care articularea lui o degajă şi o conturează treptat este cum nu se poate mai bine strunită.

         Primul vers, gătită de drum, desface generos un evantai larg de posibilităţi. Gîndul explorează mai curînd variantele unei călătorii posibile şi bucuria cochetăriei feminine de a se răsfăţa cu alegerea celei mai potrivite ţinute pentru fiecare dintre ele. Şi rămîne departe de ideea, care va rămîne nerostită, a ultimului drum. Şi gătită, şi de drum se lasă greu abătute spre un final atît de trist.

         Iar economia poemului respectă această pistă şi în versul doi, fulgii care nu se mai topesc lasă gîndul să mai zburde o vreme pe căile turismului necenzurat şi, de ce nu, primăvăratec. Un nu oarecare nu poate întrerupe elanul reveriac.

         Nici versul al treilea nu te îngijorează la început,  fulgii pe faţă sînt încă adorabili… pînă ce dai brusc cu ochii de cuvîntul mamei. Schimbarea este acum drastică şi pricepi fulgerător despre ce e vorba: care e drumul şi destinaţia şi la ce bun găteala şi, mai ales, faptul că eşti în faţa unei mărturisiri eufemistice, surdinizată ca un suspin cu greu reţinut, formulată ca o constatare obiectivă, aparent candidă, şi că fulgii nu se mai topesc pe chipul ei acum rece.

         Acum şi pentru totdeauna.

         Un haiku delicat, profund și vibrant.

*

·       Kigoul fulgi, care notează o zi de iarnă, este cu iscusință implicat atît în trama poemului cît și în închegarea lentă a sensului sau în dezlegarea treptată a enigmei.

·       Cu totul neașteptată mărturisirea delicată, tresărirea frison a tristeții prin constatarea-regret că fulgii nu se mai topesc pe fața mamei.

·       Excelentă elipsa gătită de drum, care ne duce pe o pistă falsă și e completată implicit de-abia în ultimul vers – gătită de (ultimul) drum.

*

        Poemul cel mai reușit mi se pare cel al Cristinei Ailoaei:

gata de drum -

nu mai înfloresc bujori

pe fața mamei

care, deși a renunțat la formula gătită a originalului, pentru un gata, mai aproape de a indica de la început încotro duce drumul, a schimbat, ingenios și ușor metaforic, fulgii care nu se mai topesc cu bujorii care nu mai înfloresc. Ambele simptome ale ființei vii, calde, emotive. Amîndouă evocînd indirect viața și doar sugerînd moartea.

         Următoarele două poeme au păstrat identică prima parte. Maria Doina Leonte a ales, mai explicit, să vorbească de-a dreptul, dar printr-un joc de cuvinte, de florile așezate lîngă chipul bunicii, ca și de lacrimile vărsate de cei prezenți la ceremonie.

gătită de drum -
lîngă tîmpla bunicii

lăcrămioarele

Lucreția Horvath a procedat la o elipsă, textul nemaiamintind de cea decedată, este subînțeleasă doar din ce mărturisește cu emoție copilul.

gătită de drum –

de-acum m-așteaptă-n poartă
 numai tătuca

        Virginia Popescu a cam abandonat șablonul. Decedatul, un cerșetor orb, abia pe catafalc miluit cu o pereche de bocanci, este deja pe drumul spre… (prea metaforic pentru mine) lumină.

cerșetorul orb

cu bocanci de căpătat -

drum spre lumină

        Merită amintit și poemul lui Mihai Mateiciuc:

gătită de vămi -

ochelarii bunicii

mu mai fac condens

pentru simptomul evocat, asemănător cu cel al fulgilor și bujorilor. I-adevărat, condensul este un cuvînt mai mult tehnic și neologic. Ar fi fost preferabilă aburirea. Iar prima parte, deși eufemistică, divulgă din capul locului destinația celei gătite.