ceaunul de tuci

Ceaunul iluminat

         Nu poți savura un haiku dacă nu ți-ai format gustul pentru el. Gustul este garantul faptului că poți avea o relație autentică și superlativă cu un anume lucru. Și, cînd e vorba de un obiect estetic, că te poți bucura de el, că poți vorbi despre el avizat, că-l poți, eventual, scrie cu succes. Voi încerca să vă conving că poemul de mai jos este o adevărată ars poetica, o pildă pentru scrierea haiku-ului.

ceaunul de tuci –

lumina lunii sare

în mămăligă

Costin Iliescu

         Într-un mod eliptic, fără să numească lucrurul evocat, doar prin aluzii la el, poemul ne introduce într-o anume atmosferă. Aceea a unei nopți întunecate. Lumina lunii, ceaunul de tuci și mămăliga evocă faptul că undeva afară s-a pus de mămăligă. Întunecimea este suplimentar și ferm conturată și prin aluzia tuciului. Inițial nume al fontei, materialul din care e confecționat ceaunul, el a devenit sinonim cu ceaunul și și-a adăugat înțelesul de înnegrit de fum, de unde adjectivul tuciuriu – negru ca tuciul.

         Corespondențele aluzive nu se opresc aici. Și luna, și mămăliga sînt galbene, rotunde și luminoase – trebuie să existe între ele o legătură magică, de duh. Dacă ne lăsăm pradă reveriei, contemplînd închegarea treptată a păsatului din tuci, putem avea impresia că lumina lunii sare în ceaun și, învîrtoșîndu-se, devine mămăligă.

         Dar și mai interesantă este aluzia unui omonim al cuvîntului sare și al întregii sintagme lumina lunii, sare în mămăligă. Am pus virgula ca să prindeți înțelesul că lumina lunii este doar un praf de sare pe care luna îl presară deasupra fierturii. În cantități bine drămuite, ca sarea-n bucate, ea este indispensabilă pentru ca amestecul ingredientelor să prindă gust, să nu rămînă searbăd.

         Alegoric vorbind, cît ar fi lucrurile de negre, dacă ai un pic de sare (și lumina lunii te poate ajuta oricînd la asta) să pui în mămăligă, ea nu va fi doar sățioasă ci de-a dreptul savuroasă. Și ea, și viața.

         În ultima lui carte, Partea nevăzută decide totul, Patapievici spune: „Tot sensul vieții noastre poate fi gândit ca o aducere la vizibilitate, prin felul nostru de a vedea, a părții de nevăzut din lume şi din fiecare.” Haiku-ul pare să facă acest oficiu, ne înlesnește accesul la anumite viziuni mai picante ale lumii, care transfigurează vizibilul insipid.

*

         Este evident că formularea nu uzează de propoziții. E adevărat, partea a doua, considerînd că sare ar fi verb, cu înțelesul de saltă, se aruncă, se precipită, cochetează și cu această variantă omofonă a unei propoziții, dar sensul în care sare (de bucătărie) este substantiv are întîietate în conturarea înțelesului superlativ al întregului poem. Ideea poemului ar fi că, în contextul unei nopți de vară în care s-a pus de mămăligă sub stele, lumina lunii este adevărata sare (picanteria de duh) care dă gustul autentic mămăligii. Și acum ne dăm seama că prima interpretare se conjugă cu cea de a doua: lumina lunii se precipită realmente în mămăligă pentru a satisface valența magică a scenei.

         Rezumat la îmbinările de cuvinte nepropoziționale, textul nu are cum să enunțe, să descrie, să interpreteze, să influențeze sau să etaleze vreo dispozițitie emoțională. El numește două lucruri, evocă imaginile lor. E adevărat, lumina lunii poate părea o metaforă pentru sare (sau viceversa?), dar aici este vorba mai curînd de o figură de stil caracteristică haiku-ului – transfigurarea, cea care face ca lumina lunii să fie doar o interfață între două lumi, cea a vizibilului și cea a viziunii (alegorice).

*

         Care ar fi fost relațiile care ar fi putut fi imitate? În primul rînd cele strict materiale:

·       lumina sare în tuci/mămăligă, ceva de natură fizică intră într-un recipient

·       un ingredient se amestecă într-o compoziție (culinară)

·       opoziția contrastantă dintre întuneric (ceaun/tuci) și lumină (lună, mămăligă), cu trimiteri către pămîntean și celest

În al doilea rînd cele simbolic-spirituale:

·       lumina lunii transfigurează mămăliga dîndu-i, precum sarea în bucate, gustul unui aliment dezirabil

·       ceva pămîntean, mămăliga, se pătrunde de harul pogorît din Înalt, lumina lunii

Și care proceduri textuale:

·       omonimia dintre sare (de bucătărie) ca substantiv și ca verb (saltă)

·       construcția eliptică a scenei unei nopți de vară, culegînd doar aluziv detaliile care o compun

·       evitarea limbajului discursiv, cochetînd totuși cu el (citirea părții a doua și ca propoziție și ca sintagmă eliptică de verb)  

Poeme primite

dangăt de clopot – vecinele de-o viață toacă pe prispă	1
secetă mare – lumina lunii umplând gura doniţei	2
sticlă deschisă – musca de oţet intră în pălincă	3
lapte de pasăre - s-au coborât norii în farfuria mea	4
foi de calendar - chipul soarelui în flori răsărit şi-apus	5
bazin de înot – urmele de zbor plutesc pe cerul senin	6
cascada vuind - soarele se aruncă în prăpastie	7
asteraceae - copii de Soare suntem sub orice formă	8
tuci pe pirostrii- Ursa Mare sare printre cocoşei* *floricele de porumb	9
fluturele bleu - sub umbrelă seninul pitit de ploaie	10
masă rotundă - soarele-n pahare și discuții-aprinse	11
cafea amară - o Narcisă îndulcind tura de noapte	12
ciorbă de pește - liniștea dup'amiezii prinsă-n lingură	13
pepene galben - soarele verii crește-n grădina bunei	14
cer înnourat - în lanul de rapiță soarele captiv	15
croazieră - lumina lunii se scurge pe aisberg	16
cântec de greieri - lumina lunii rece în cana cu ceai	17
cazanul de tuci- luceafarul moare in ciorba din oase	18

Comentarii

Cred că ceea ce trebuie să simți la un haiku bun ca să-l poți imita în întregime sau parțial este țesătura de aluzii coerentă, consistentă și generatoare de sens a poemului. În ce privește structura poemului din această etapă găsesc că mai importante au fost următoarele elemente și relații care puteau fi/trebuiau imitate (am adăugat la fiecare soluțiile din poemele participanților):

un recipient (care trebuie să conțină și/sau să primească ceva)

·       ceaunul de tuci

·       sticlă deschisă

·       bazin de înot (recipient în care însă nu intră nimic)

·       cascada vuind (dar soarele, ca și apa, se aruncă în prăpastie)

·       tuci pe pirostrii

·       ciorbă de pește (pseudorecipient foarte generos și neașteptat pentru că sugerează un loc tihnit, a cărui liniște poate fi prinsă-n lingură pentru a fi sorbită odată cu ciorba)

·       cafeaua amară (și în înțelesul de recipient – ceașca)

·       cazanul de tuci

într-un recipient/loc pătrunde (sare, intră, coboară, se aruncă, moare) ceva

·       în ceaun sare lumina lunii

·       în sticlă intră musca de oțet

·       s-au coborît norii în farfuria mea (ca lapte de pasăre)

·       soarele se aruncă / în prăpastie

·       Ursa Mare sare / printre cocoşei

·       liniștea dup'amiezii / prinsă-n lingură (inversiune ingenioasă, liniștea este acumulată magic în ciorba, gata la ora amiezii și savurată fără o vorbă sub umbrar)

·       luceafărul moare în / ciorba din oase (se subînțelege că, intrînd în cazan, este anihilat)

·       lumina lunii rece / în cana cu ceai (doar în consemnează eliptic pătrunderea luminii în cană, rece nu spune prea clar care e efectul)

lumina lunii (sau un echivalent al ei), adaos esențial sau compensatoriu

·       sare în mămăligă

·       umplînd gura doniței (care a secat din cauza secetei)

·       o Narcisă îndulcind / tura de noapte (în opoziție cu cafeaua amară consumată de unul singur)

·       lumina lunii se scurge / pe aisberg

·       lumina lunii rece / în cana cu ceai

contraste și opoziții

·       ceaun/tuci/noapte și lumină/lună

·       cafeaua amară și Narcisa

relația alegorică care transfigurează mămăliga/pălinca/ciorba de pește

·       sare în mămăligă, unde sarea vine cu haloul ei simbolic și cu saltul alegoric

·       musca de oţet intră în pălincă, în ideea, prea transparentă cred și fără zvîc alegoric, că va degrada/acri palinca

·       ciorba de pește, pregătită îndelung, tezaurizează acalmia din jur, savoarea culinară este augmentată de cea a atmosferei locului

Puține poeme au imitat cu har poemul propus. Cel mai bun, mi s-a părut:

ciorbă de pește - / liniștea dup'amiezii / prinsă-n lingură

Eliptic prezentată, scena poate fi închipuită în mai multe feluri, locul geometric al modalităților fiind prinsă-n lingură. Poate că gospodina (sau pescarul) care pregătește ciorba ridică în polonic doar o sorbitură pentru a o gusta, poate ciorba este deja gata și o servește cu polonicul, poate mesenii deja sorb cu grijă fiertura ca să nu se ardă și ca să nu tulbure liniștea după amiezii. Important este că în orice lingură de ciorbă este prinsă și liniștea. Eliptică, subînțeleasă, este și ideea că liniștea s-a strecurat din atmosfera locului în ciorbă (la fel ca lumina lunii în mămăligă). Este încă un exemplu, la fel de bun ca al modului în care ceaunul de tuci a devenit, prin poemul propus, un kigo de vară. Ciorba de pește este și ea de acum încolo un kigo de vară extrem de subtil.

         Mărturisesc că neglijarea (sau excluderea premeditată) a altor elemente ce puteau fi imitate, faptul că nu există (decît sugerat) un recipient (cazan, farfurie), că nimic nu sare sau intră,  că nu e noapte ci e zi, că nu e nici lună, nici sare, toate sînt doar dovada reținerii și a folosirii doar a acelei tainice abilități care nu are nume. Cum a făcut-o autorul? Dibaci, oț. Vom ști mai multe doar ținînd aproape.

         Al doilea poem care mi se pare o bună imitație este:

tuci pe pirostrii - / Ursa Mare sare / printre cocoşei

Din tuci și Ursă înțelegem că e noapte. Pirostriile ne întorc spre viața la țară. Stăm pe jos sau pe scaune cu trei picioare în jurul tuciului în care pocnesc floricelele. Ursa Mare își trimite și ea razele printre cocoșei (denumire regională a floricelelor). Dar nu e exclus să o simțim, prin apropoul cuvintelor, și jucînd pe cărbuni, dusă cu lanțul de un țigan. Mi se pare un poem simplu și vioi. Țopăiala asta este și ea o contaminare a terestrului cu celestul, a profanului cu sacrul.

         Al treilea poem păstrează mai mult din recuzita modelului, dar inversează sensul. Înaltul amestecat în afaceri terestre piere lipsit de glorie sau efecte demne de menționat.

cazanul de tuci - / luceafărul moare în / ciorba din oase

Tuciul rămîne. Contrastul întunecat-luminos așijderea. Efectul coborîrii luceafărului în tuci este însă unul mortal. Ciorba nu este transfigurată, doar steaua se stinge. Se simte o aluzie la Luceafărul lui Eminescu.

         Sînt poeme la care n-am reușit să văd niciun element al originalului preluat, imitat sau măcar luat în răspăr.

dangăt de clopot – / vecinele de-o viață / toacă pe prispă

Chiar dacă nu e un poem rău și surprinde ironic un contrast între clopot și toacă, nu seamănă nici pic cu procedeele care trebuiau imitate.

lapte de pasăre - / s-au coborât norii în / farfuria mea

Există niște apropouri drăgălașe: lapte de pasăre/nori (albi și pufoși desigur), dar coborîrea este departe de o pogorîre transfiguratoare.

foi de calendar - / chipul soarelui în flori / răsărit şi-apus

N-am găsit nimic care să semene cu poemul propus. Dealtfel, poemul are trei imagini pe care nu le văd compunînd un sens.

bazin de înot – / urmele de zbor plutesc / pe cerul senin

Bazinul este un recipient, poți vedea urmele de zbor (ale vreunui avion) oglindite în cerul senin al apei (plutesc), dar dincolo de aceste imagini nu există apropouri care să facă să decoleze sensul în alegorie.

cascada vuind - / soarele se aruncă / în prăpastie

Singura legătură cu poemul propus este fapta soarelui – se aruncă. Și soarele și apa cad în prăpastie, soarele poate în irizările apei. Un poem decorativ, fără sens alegoric.

asteraceae - / copii de Soare suntem / sub orice formă

Nicio asemănare. Un joc de cuvinte prin omonimie copil-copie gratuit, fără altă finalitate. Altfel, doar o declarație. Asteraceae nu prea cred că trebuie folosit în haiku fără o notă explicativă.

fluturele bleu - / sub umbrelă seninul / pitit de ploaie

Drăguț. Dar explicat și nu sugerat. Nicio asemănare.

masă rotundă - / soarele-n pahare și / discuții-aprinse

Un joc de cuvinte reușit – masă rotundă. Motivarea discuțiilor încinse prin soarele din pahare (chiar dacă el ar fi venit pe calea ocolită a boabelor de strugure strivite etc) este cam firavă. Sens alegoric nu.

pepene galben - / soarele verii crește-n / grădina bunei

Partea a doua metafora primeia. Asemănare ioc.

cer înnourat - / în lanul de rapiță / soarele captiv

O idee frumoasă. Dar s-a deturnat total ideea subtilă a sării în bucate ca și în poemele anterioare: soarele în (vinul din) pahare, în pepenele din grădină, captiv în culoarea rapiței. Picanteria s-a diluat într-un fel de știință fadă.

croazieră - / lumina lunii se scurge / pe aisberg

O constatare destul de searbădă. O să stau acasă, lîngă ceaun.

Alte cîteva poeme au înercat să imite parțial poemul propus.

secetă mare – / lumina lunii umplând / gura doniţei

Păstrînd lumina lunii, lipsa apei anunțată de prima parte este cît de cît compensată imagistic de aceasta. E în ea un pic de alinare visătoare.

sticlă deschisă – / musca de oţet intră / în pălincă

Musca de oțet spune singură ce va urma dacă sticla rămîne deschisă. Existența recipientului și pătrunderea muștei nu realizează însă subtilitatea originalului.

cafea amară - / o Narcisă îndulcind / tura de noapte

Imitația este evident mai subtilă, cafeaua amară ca și tura de noapte au valențe de combinare care solicită îndulcirea. Narcisa poate fi citită și cu, și fără majusculă. În primul caz, tura de noapte capătă un aer mai glumeț de noapte de amor. În al doilea, narcisa poate fi doar o floare (poate de la cineva drag) într-un vas improvizat, pe masa/pupitrul pe care cineva în tură trebuie să-l supravegheze pînă în zori. E singurul poem care a reușit să imite rolul sării, înlocuind-o cu un îndulcitor.

cântec de greieri - / lumina lunii rece / în cana cu ceai

Mai mult un poem de atmosferă. Greierii și luna avînd cam același efect tihnit îndemnînd la reverie. Lumina lunii pătrunde în ceaiul (de obicei cald) și pare, cum se și specifică, să-l răcească doar.