duminică, 26 iulie 2015

ceaunul de tuci

Ceaunul iluminat


         Nu poți savura un haiku dacă nu ți-ai format gustul pentru el. Gustul este garantul faptului că poți avea o relație autentică și superlativă cu un anume lucru. Și, cînd e vorba de un obiect estetic, că te poți bucura de el, că poți vorbi despre el avizat, că-l poți, eventual, scrie cu succes. Voi încerca să vă conving că poemul de mai jos este o adevărată ars poetica, o pildă pentru scrierea haiku-ului.

ceaunul de tuci –
lumina lunii sare
în mămăligă

Costin Iliescu

         Într-un mod eliptic, fără să numească lucrurul evocat, doar prin aluzii la el, poemul ne introduce într-o anume atmosferă. Aceea a unei nopți întunecate. Lumina lunii, ceaunul de tuci și mămăliga evocă faptul că undeva afară s-a pus de mămăligă. Întunecimea este suplimentar și ferm conturată și prin aluzia tuciului. Inițial nume al fontei, materialul din care e confecționat ceaunul, el a devenit sinonim cu ceaunul și și-a adăugat înțelesul de înnegrit de fum, de unde adjectivul tuciuriu – negru ca tuciul.

         Corespondențele aluzive nu se opresc aici. Și luna, și mămăliga sînt galbene, rotunde și luminoase – trebuie să existe între ele o legătură magică, de duh. Dacă ne lăsăm pradă reveriei, contemplînd închegarea treptată a păsatului din tuci, putem avea impresia că lumina lunii sare în ceaun și, învîrtoșîndu-se, devine mămăligă.

         Dar și mai interesantă este aluzia unui omonim al cuvîntului sare și al întregii sintagme lumina lunii, sare în mămăligă. Am pus virgula ca să prindeți înțelesul că lumina lunii este doar un praf de sare pe care luna îl presară deasupra fierturii. În cantități bine drămuite, ca sarea-n bucate, ea este indispensabilă pentru ca amestecul ingredientelor să prindă gust, să nu rămînă searbăd.

         Alegoric vorbind, cît ar fi lucrurile de negre, dacă ai un pic de sare (și lumina lunii te poate ajuta oricînd la asta) să pui în mămăligă, ea nu va fi doar sățioasă ci de-a dreptul savuroasă. Și ea, și viața.

         În ultima lui carte, Partea nevăzută decide totul, Patapievici spune: „Tot sensul vieții noastre poate fi gândit ca o aducere la vizibilitate, prin felul nostru de a vedea, a părții de nevăzut din lume şi din fiecare.” Haiku-ul pare să facă acest oficiu, ne înlesnește accesul la anumite viziuni mai picante ale lumii, care transfigurează vizibilul insipid.

*

         Este evident că formularea nu uzează de propoziții. E adevărat, partea a doua, considerînd că sare ar fi verb, cu înțelesul de saltă, se aruncă, se precipită, cochetează și cu această variantă omofonă a unei propoziții, dar sensul în care sare (de bucătărie) este substantiv are întîietate în conturarea înțelesului superlativ al întregului poem. Ideea poemului ar fi că, în contextul unei nopți de vară în care s-a pus de mămăligă sub stele, lumina lunii este adevărata sare (picanteria de duh) care dă gustul autentic mămăligii. Și acum ne dăm seama că prima interpretare se conjugă cu cea de a doua: lumina lunii se precipită realmente în mămăligă pentru a satisface valența magică a scenei.

         Rezumat la îmbinările de cuvinte nepropoziționale, textul nu are cum să enunțe, să descrie, să interpreteze, să influențeze sau să etaleze vreo dispozițitie emoțională. El numește două lucruri, evocă imaginile lor. E adevărat, lumina lunii poate părea o metaforă pentru sare (sau viceversa?), dar aici este vorba mai curînd de o figură de stil caracteristică haiku-ului – transfigurarea, cea care face ca lumina lunii să fie doar o interfață între două lumi, cea a vizibilului și cea a viziunii (alegorice).

*

         Care ar fi fost relațiile care ar fi putut fi imitate? În primul rînd cele strict materiale:

·       lumina sare în tuci/mămăligă, ceva de natură fizică intră într-un recipient
·       un ingredient se amestecă într-o compoziție (culinară)
·       opoziția contrastantă dintre întuneric (ceaun/tuci) și lumină (lună, mămăligă), cu trimiteri către pămîntean și celest

În al doilea rînd cele simbolic-spirituale:

·       lumina lunii transfigurează mămăliga dîndu-i, precum sarea în bucate, gustul unui aliment dezirabil
·       ceva pămîntean, mămăliga, se pătrunde de harul pogorît din Înalt, lumina lunii

Și care proceduri textuale:

·       omonimia dintre sare (de bucătărie) ca substantiv și ca verb (saltă)
·       construcția eliptică a scenei unei nopți de vară, culegînd doar aluziv detaliile care o compun

·       evitarea limbajului discursiv, cochetînd totuși cu el (citirea părții a doua și ca propoziție și ca sintagmă eliptică de verb)  

Poeme primite


dangăt de clopot –
vecinele de-o viață
toacă pe prispă
1
secetă mare –
lumina lunii umplând
gura doniţei
2
sticlă deschisă –
musca de oţet intră
în pălincă
3
lapte de pasăre -
s-au coborât norii în
farfuria mea
4
foi de calendar -
chipul soarelui în flori
răsărit şi-apus
5
bazin de înot –
urmele de zbor plutesc
pe cerul senin
6
cascada vuind -
soarele se aruncă
în prăpastie
7
asteraceae -
copii de Soare suntem
sub orice formă
8
tuci pe pirostrii-
Ursa Mare sare
printre cocoşei*

*floricele de porumb
9
fluturele bleu -
sub umbrelă seninul
pitit de ploaie
10
masă rotundă -
soarele-n pahare și
discuții-aprinse
11
cafea amară -
o Narcisă îndulcind
tura de noapte
12
ciorbă de pește -
liniștea dup'amiezii
prinsă-n lingură
13
pepene galben -
soarele verii crește-n
grădina bunei

14
cer înnourat -
în lanul de rapiță
soarele captiv
15
croazieră -
lumina lunii se scurge
pe aisberg
16
cântec de greieri -
lumina lunii rece
în cana cu ceai
17
cazanul de tuci-
luceafarul moare in
ciorba din oase
18


Comentarii

Cred că ceea ce trebuie să simți la un haiku bun ca să-l poți imita în întregime sau parțial este țesătura de aluzii coerentă, consistentă și generatoare de sens a poemului. În ce privește structura poemului din această etapă găsesc că mai importante au fost următoarele elemente și relații care puteau fi/trebuiau imitate (am adăugat la fiecare soluțiile din poemele participanților):

un recipient (care trebuie să conțină și/sau să primească ceva)

·       ceaunul de tuci
·       sticlă deschisă
·       bazin de înot (recipient în care însă nu intră nimic)
·       cascada vuind (dar soarele, ca și apa, se aruncă în prăpastie)
·       tuci pe pirostrii
·       ciorbă de pește (pseudorecipient foarte generos și neașteptat pentru că sugerează un loc tihnit, a cărui liniște poate fi prinsă-n lingură pentru a fi sorbită odată cu ciorba)
·       cafeaua amară (și în înțelesul de recipient – ceașca)
·       cazanul de tuci

într-un recipient/loc pătrunde (sare, intră, coboară, se aruncă, moare) ceva

·       în ceaun sare lumina lunii
·       în sticlă intră musca de oțet
·       s-au coborît norii în farfuria mea (ca lapte de pasăre)
·       soarele se aruncă / în prăpastie
·       Ursa Mare sare / printre cocoşei
·       liniștea dup'amiezii / prinsă-n lingură (inversiune ingenioasă, liniștea este acumulată magic în ciorba, gata la ora amiezii și savurată fără o vorbă sub umbrar)
·       luceafărul moare în / ciorba din oase (se subînțelege că, intrînd în cazan, este anihilat)
·       lumina lunii rece / în cana cu ceai (doar în consemnează eliptic pătrunderea luminii în cană, rece nu spune prea clar care e efectul)

lumina lunii (sau un echivalent al ei), adaos esențial sau compensatoriu

·       sare în mămăligă
·       umplînd gura doniței (care a secat din cauza secetei)
·       o Narcisă îndulcind / tura de noapte (în opoziție cu cafeaua amară consumată de unul singur)
·       lumina lunii se scurge / pe aisberg
·       lumina lunii rece / în cana cu ceai

contraste și opoziții

·       ceaun/tuci/noapte și lumină/lună
·       cafeaua amară și Narcisa

relația alegorică care transfigurează mămăliga/pălinca/ciorba de pește

·       sare în mămăligă, unde sarea vine cu haloul ei simbolic și cu saltul alegoric
·       musca de oţet intră în pălincă, în ideea, prea transparentă cred și fără zvîc alegoric, că va degrada/acri palinca
·       ciorba de pește, pregătită îndelung, tezaurizează acalmia din jur, savoarea culinară este augmentată de cea a atmosferei locului

Puține poeme au imitat cu har poemul propus. Cel mai bun, mi s-a părut:

ciorbă de pește - / liniștea dup'amiezii / prinsă-n lingură

Eliptic prezentată, scena poate fi închipuită în mai multe feluri, locul geometric al modalităților fiind prinsă-n lingură. Poate că gospodina (sau pescarul) care pregătește ciorba ridică în polonic doar o sorbitură pentru a o gusta, poate ciorba este deja gata și o servește cu polonicul, poate mesenii deja sorb cu grijă fiertura ca să nu se ardă și ca să nu tulbure liniștea după amiezii. Important este că în orice lingură de ciorbă este prinsă și liniștea. Eliptică, subînțeleasă, este și ideea că liniștea s-a strecurat din atmosfera locului în ciorbă (la fel ca lumina lunii în mămăligă). Este încă un exemplu, la fel de bun ca al modului în care ceaunul de tuci a devenit, prin poemul propus, un kigo de vară. Ciorba de pește este și ea de acum încolo un kigo de vară extrem de subtil.

         Mărturisesc că neglijarea (sau excluderea premeditată) a altor elemente ce puteau fi imitate, faptul că nu există (decît sugerat) un recipient (cazan, farfurie), că nimic nu sare sau intră,  că nu e noapte ci e zi, că nu e nici lună, nici sare, toate sînt doar dovada reținerii și a folosirii doar a acelei tainice abilități care nu are nume. Cum a făcut-o autorul? Dibaci, oț. Vom ști mai multe doar ținînd aproape.

         Al doilea poem care mi se pare o bună imitație este:

tuci pe pirostrii - / Ursa Mare sare / printre cocoşei

Din tuci și Ursă înțelegem că e noapte. Pirostriile ne întorc spre viața la țară. Stăm pe jos sau pe scaune cu trei picioare în jurul tuciului în care pocnesc floricelele. Ursa Mare își trimite și ea razele printre cocoșei (denumire regională a floricelelor). Dar nu e exclus să o simțim, prin apropoul cuvintelor, și jucînd pe cărbuni, dusă cu lanțul de un țigan. Mi se pare un poem simplu și vioi. Țopăiala asta este și ea o contaminare a terestrului cu celestul, a profanului cu sacrul.

         Al treilea poem păstrează mai mult din recuzita modelului, dar inversează sensul. Înaltul amestecat în afaceri terestre piere lipsit de glorie sau efecte demne de menționat.

cazanul de tuci - / luceafărul moare în / ciorba din oase

Tuciul rămîne. Contrastul întunecat-luminos așijderea. Efectul coborîrii luceafărului în tuci este însă unul mortal. Ciorba nu este transfigurată, doar steaua se stinge. Se simte o aluzie la Luceafărul lui Eminescu.

         Sînt poeme la care n-am reușit să văd niciun element al originalului preluat, imitat sau măcar luat în răspăr.

dangăt de clopot – / vecinele de-o viață / toacă pe prispă

Chiar dacă nu e un poem rău și surprinde ironic un contrast între clopot și toacă, nu seamănă nici pic cu procedeele care trebuiau imitate.

lapte de pasăre - / s-au coborât norii în / farfuria mea

Există niște apropouri drăgălașe: lapte de pasăre/nori (albi și pufoși desigur), dar coborîrea este departe de o pogorîre transfiguratoare.

foi de calendar - / chipul soarelui în flori / răsărit şi-apus

N-am găsit nimic care să semene cu poemul propus. Dealtfel, poemul are trei imagini pe care nu le văd compunînd un sens.

bazin de înot – / urmele de zbor plutesc / pe cerul senin

Bazinul este un recipient, poți vedea urmele de zbor (ale vreunui avion) oglindite în cerul senin al apei (plutesc), dar dincolo de aceste imagini nu există apropouri care să facă să decoleze sensul în alegorie.

cascada vuind - / soarele se aruncă / în prăpastie

Singura legătură cu poemul propus este fapta soarelui – se aruncă. Și soarele și apa cad în prăpastie, soarele poate în irizările apei. Un poem decorativ, fără sens alegoric.

asteraceae - / copii de Soare suntem / sub orice formă

Nicio asemănare. Un joc de cuvinte prin omonimie copil-copie gratuit, fără altă finalitate. Altfel, doar o declarație. Asteraceae nu prea cred că trebuie folosit în haiku fără o notă explicativă.

fluturele bleu - / sub umbrelă seninul / pitit de ploaie

Drăguț. Dar explicat și nu sugerat. Nicio asemănare.

masă rotundă - / soarele-n pahare și / discuții-aprinse

Un joc de cuvinte reușit – masă rotundă. Motivarea discuțiilor încinse prin soarele din pahare (chiar dacă el ar fi venit pe calea ocolită a boabelor de strugure strivite etc) este cam firavă. Sens alegoric nu.

pepene galben - / soarele verii crește-n / grădina bunei

Partea a doua metafora primeia. Asemănare ioc.

cer înnourat - / în lanul de rapiță / soarele captiv

O idee frumoasă. Dar s-a deturnat total ideea subtilă a sării în bucate ca și în poemele anterioare: soarele în (vinul din) pahare, în pepenele din grădină, captiv în culoarea rapiței. Picanteria s-a diluat într-un fel de știință fadă.

croazieră - / lumina lunii se scurge / pe aisberg

O constatare destul de searbădă. O să stau acasă, lîngă ceaun.

Alte cîteva poeme au înercat să imite parțial poemul propus.

secetă mare – / lumina lunii umplând / gura doniţei

Păstrînd lumina lunii, lipsa apei anunțată de prima parte este cît de cît compensată imagistic de aceasta. E în ea un pic de alinare visătoare.

sticlă deschisă – / musca de oţet intră / în pălincă

Musca de oțet spune singură ce va urma dacă sticla rămîne deschisă. Existența recipientului și pătrunderea muștei nu realizează însă subtilitatea originalului.

cafea amară - / o Narcisă îndulcind / tura de noapte

Imitația este evident mai subtilă, cafeaua amară ca și tura de noapte au valențe de combinare care solicită îndulcirea. Narcisa poate fi citită și cu, și fără majusculă. În primul caz, tura de noapte capătă un aer mai glumeț de noapte de amor. În al doilea, narcisa poate fi doar o floare (poate de la cineva drag) într-un vas improvizat, pe masa/pupitrul pe care cineva în tură trebuie să-l supravegheze pînă în zori. E singurul poem care a reușit să imite rolul sării, înlocuind-o cu un îndulcitor.

cântec de greieri - / lumina lunii rece / în cana cu ceai

Mai mult un poem de atmosferă. Greierii și luna avînd cam același efect tihnit îndemnînd la reverie. Lumina lunii pătrunde în ceaiul (de obicei cald) și pare, cum se și specifică, să-l răcească doar.




5 comentarii:

Dan Norea spunea...

masă rotundă - / soarele-n pahare și / discuții-aprinse

Să luăm pe rând elementele din poemul original:
- recipientul: paharele
- “în ceaun sare lumina lunii”: în pahare intră soarele
- “sare în mămăligă” - soarele încinge discuțiile, care sunt aprinse din două motive, unul la propriu și unul la figurat
- contrast nu există, dar există în schimb un element comun cu poemul original: soarele, masa și paharele sunt rotunde
- relația alegorică: soarele “încinge” discuțiile.
Cel puțin asta am avut în minte. Dacă n-am transmis toate ideile în mod corect, asta ține de talentul individual.

Dar nu de asta am intrat să comentez.

cascada vuind - / soarele se aruncă / în prăpastie

Acest poem mi-a plăcut foarte mult, mi se pare extraordinar. N-am mai dat de ani de zile 3 puncte, nici la RK, nici la HC. Se pare că și colegii mei au simțit la fel, din moment ce poemul a ieșit câștigător la mare distanță. E un punct de vedere subiectiv, de acord. Înțeleg că nu respectă prea mult tema, dar iată încă o dovadă că e mai importantă poezia decât logica.

Corneliu Traian Atanasiu spunea...

Salve!

cazanul de tuci-
luceafărul moare in
ciorba din oase

*Mulţumesc pentru apreciere! Valorează cât o steluţă.

*Într-adevăr, rezultatele arată că e foarte greu să imiţi un poem reuşit.
(M-a mirat că în etapa respectivă, n-aţi acordat totuşi niciun punct poemului lui Costin).

*Poemul iniţial a fost comentat pe larg, am avut timp să înjghebăm ceva, dar, din păcate, nu s-a reuşit ceva deosebit... De ce? Poate, de ce nu, şi pentru faptul că exerciţiul imitării, în cayul nostru al unui poem haiku, presupune mult mai mult decât înţelegerea entropiei textului, a resorturilor intime dintre cuvinte, sensuri, imagini, a viziunii personale; în afară de har, e nevoie în această misiune şi de act alchimic de limbaj. Fără o experienţă lingvistică bogată, fără incursiuni/ conexiuni intertextuale şi/sau infratextuale, fără să te raportezi încontinuu şi adecvat la ceea ce ştii, vezi şi simţi în legătură cu un dat, nu poţi transforma plumbul in aur, nu e de ajuns creuzetul...

*În cazul poemului meu(sincer, m-am străduit mult să iasă ceva bun şi, când l-am trimis, ştiam că n-am să mă fac de ruşine), nu stiu daca cineva si-a dat seama de omonimia

moare-vb. vs.moare-subst.(zeamă de varză); cât priveşte luceafărul, mă refeream la Luceafărul de dimineaţă.

Cadrul ales e unul rustic, pastoral.Se pregăteşte masa pentru truditorii pământului care muncesc cu ziua sau pentru ciobani.
Pe lângă alte ingrediente, în ciorba din oase, aşadar una mai săracă, mai limpede, cerul adaugă, pentru câteva clipe, Luceafărul, care înnobilează această ciorbă, sporindu-i strelicii cu unul mai mare, din alt plan(strelici-steluţe de grăsime), iar bucătarul, moare(zeamă de varză sau de murături cu care se poate acri ciorba/borşul).

De asemenea, datorită omonimiei lui moare, poemul se poate citi şi aşa cum au sesizat, cred, cei mai mulţi:
fiindcă e dimineaţă, luceafărul moare(dispare, se stinge) din ciorba limpede preparată în cazanul de tuci în care se reflectă, lăsându-l pe bucătarul haijin, de ce nu, cu buza umflată, dar oferindu-i pe tavă o idee pentru un poem cu(gust de)măduvă, bun de trimis la concurs.
Luceafărul poate că moare, nu se mai reflectă în ciorbă/fiertură, din cauza ingredientelor, a legumelor care, acoperindu-l, îl sufocă......


*Referitor la celelalte poeme, am prins ideea din două pe care le-aţi menţionat ca fiind bune(trebuia să le dau câte 2 sau 3 puncte); în rest, cum votez oferind doar câte 1 punct, am ales alte poeme care nu s-au înscris în cerinţă, dar mi-au plăcut fiindcă rezonează cu unele idei de-ale mele/cu ce scriu eu.

Cezar Florin Ciobîcă

Corneliu Traian Atanasiu spunea...

Bonjour à tous,

Va scriu printre consultatii astfel incat o sa incerc sa nu pierd sirul. De altfel nici nu am intentia sa ma hiperanalizez, haiku-ul meu lapte de pasare-/s-au coborat norii in/farfuria mea este unul facil si "nemuncit", mai mult o imagine care se agata de retina si memorie. Aici in munti ma surprind adesea plonjand intr-o " Ile fottant"/ lapte de pasare, francezii par a avea mai putina imaginatie decat noi.
Cat priveste tema propusa am ales drept K-word binomul natura- mancare, ignorand din usuratate sau din viteza celelalte detalii. La inceput am incercat sa gasesc un echivalent al sarii, o ambivalenta salvatoare dar negasind-o am trecut mai departe. Felicitari lui Cezar pentru "moare".
Dar oricat de prozaic ar parea actul fiziologic de a manca presupune pana la urma o impartasire/impartasanie cu natura si in acest moment cred ca se pivoteaza sensurile si se produce transfigurarea
Am ales haiku-ul lui Mihail Buraga ciorba de peste-/linistea dup'amiezii/prinsa-n lingura ca fiind cel mai bun si cel mai adaptat cerintelor .
Dar cascada vuid-/soarele se arunca/ in prapastie al Virginiei Popescu m-a sedus pur si simplu, reusind sa ma faca sa resimt aproape organic fiorul transmis.
"Joaca noastra" ca orice joc se supune unor reguli dar cateodata poate deveni profitabil sa le incalci.

A bientôt,
Bea Hurmuz

Maria Doina Leonte spunea...

Poemul meu:

dangăt de clopot –
vecinele de-o viață
toacă pe prispă

Deși inițial am pornit cu imitarea tuturor elementelor, nu mă mulțumea fiindcă prea semăna cu modelul propus. Treptat, fără să îmi dau seama, m-am lăsat sedusă de omonimia lexicală „sare – aliment/sare – acțiune” și am căutat și eu ceva similar. Am găsit destul de repede „toacă = placa de lemn folosită la biserică/toacă = acțiunea de a flecări”. Am găsit și contextul: biserica, slujba, clopotul, vecinătatea. Am mizat pe contrast: liniștea din biserică/flecăreala femeilor de pe prispă care face tandem cu dangătul clopotului precum face cu toaca. Sincer, nu știu dacă „toacă” (vorbe goale, flecăreală) este regionalism… dacă da, am riscat ca poemul să nu fie înțeles. Cert e că, abia acum am înțeles ce se vrea de la a imita un poem.

Am votat poemele:
cascada vuind -
soarele se aruncă

în prăpastie
masă rotundă -
soarele-n pahare și
discuții-aprinse

cer înnourat -
în lanul de rapiță
soarele captiv

Acum realizez că toate au „soare” , iar pentru mine soarele e unul dintre elementele prezente des în poemele mele. Ador jocurile și iluziile pe care le produce soarele.
Fiecărui poem i-am acordat câte 2 puncte. Am fost fascinată de „capacitatea” soarelui de a se face una cu unele „evenimente” terestre jertfindu-se și trasfigurând ce este esențial: în primul poem, se aruncă în prăpastie, iar lumina se împrăștie dând strălucire stropilor de apă; în al doilea poem, soarele intră în pahare și parcă are și asta o contribuție la aprinderea discuțiilor; în ultimul poem, soarele pare captiv în galbenul petalelor.
Mie îmi place mult tot ce înseamnă imagine, fotografie, pictură… de aceea, atunci când scriu sau când votez, caut imaginile înrămate în cuvinte, acele imagini-iluzii, metaforele pe care le creează natura și care produc în mine starea de reflecție, de poezie, de mirare nesfârșită…

Sugestie: poate ar fi bine să fie o grilă minimală pentru notarea/votarea poemelor.

Maria Doina Leonte

Ana spunea...

Ce am avut in minte cand am scris: “bazin de inot -/ urmele de zbor plutesc/ pe cerul senin” –
Recipientul, bazinul de inot, se umple cu (reflectia) pana se confunda cu cerul senin. Cand am folosit “plutesc” am avut in minte ca si in apa si pe cer spunem despre ceva ca ar pluti. Ca relatie alegorica, am intentionat o comparatie intre bazinul de inot, cu apa albastra de la clor si cerul senin.
Din comentariile de la poemele trimise mi-a devenit mai clar ce anume trebuia imitat si cum. Am incercat, in urma discutiei despre imitatie, sa scriu ceva cat mai altfel decat modelul ce trebuia imitate.
Printre poemele votate de mine s-a numarat “pepene galben -/ soarele verii creste-n/ gradina bunei” – mi s-a parut ca se incearca o asemanare intre pepenele galben si soarele verii, soarele inlocuind pepenele, crescand in locul acestuia in gradina. Am avut impresia ca aici gradina devine recipientul, umplut cu soarele verii, asemenea unui pepene galben.